SAMUEL MOYN – Ultima utopie. Drepturile omului în istorie
„Excursul istoric pe care îl propune Moyn în paginile acestei cărți trebuie citit astăzi ca o invitație la a privi și înțelege drepturile omului în contingența lor.
O asemenea privire critică ne poate permite să ne rupem de un anume defetism prevalent – și nu fără motive legitime – în rândurile progresiste, precum și de un ton alarmant în cercurile liberale ce continuă să ignore – spre detrimentul tuturor – condițiile istorice ale hegemoniei drepturilor omului.
Apropiindu-ne astfel de centrul argumentului lui Moyn, miza contemporană a acestei cărți ne poate apărea cumva mai clar.
De-a lungul Ultimei utopii, istoricul repetă un lucru foarte simplu: drepturile omului, așa cum le știm, au apărut ca obiect al unui discurs, într-un context istoric precis, și anume anii 1970.
Or practicile, orizontul intelectual și politic al acelor ani impun o marcă, am spune, pe urmele lui Walter Benjamin, un index istoric ce permite lectura lor, determinată de un anume aranjament al puterii.
Drepturile omului sunt rezultatul retragerii vechilor proiecte emancipatoare colective: revoluția, lupta sindicală, lupta decolonială, mișcarea antisegregaționistă și antirasismul militant.
Pentru a susține acest argument, Moyn se angajează într-o analiză susținută, în ceea ce apare a fi o luptă aproape eroică, pe de o parte cu un tip de istorie monumentală a „drepturilor omului”, și pe de alta, cu materialitatea relațiilor de putere ce le produc și le traversează.” (Cosmin Cercel)