„Noul roman al lui Dumitru Crudu – Tu și alte femei – adună toate trăsăturile prozei lui de până acum, împingându-le însă spre o caricaturizare diabolică.
Circularitatea gogoliană (în lectura lui Nabokov), lipsa coșmarescă a oricărei satisfacții (fie ea erotică, sentimentală, artistică), excesul sau hiperabundența sexualității, goana continuă după o figură feminină aflată în continuă metamorfoză, un dinamism psihotic, toate acestea semnalizează existența unui fond profund melancolic, a unui dor de liniște aproape metafizic.
Romanul lui Dumitru Crudu este, în această lectură, unul al protestului, pentru că toată viermuiala umană pe care o pune în scenă nu este decât negativul filmului pe care și-l dorește a-l proiecta: unul al absenței războiului, al existenței iubirii și al artei revalorizate. Prin natura aceasta militantă a prozei sale, Dumitru Crudu să dovedește a fi, încă o dată, ce a fost, romantic.”
(Bogdan-Alexandru Stănescu)
„Oxana, Iulia, Nina, Livia. Tanța, Sveta, Gagarin, Artur, Serhii sunt doar o parte dintre eroii lui Dumitru Crudu, la fel cum Flutura, Chișinău, Tbilisi, Stepanakert, Brașov, Balcic, Odesa sunt doar câteva dintre orașele în care se desfășoară numeroasele povești ale acestui roman atipic, aluvionar, cu scene dramatice, cu observații acut poetice, cu o chestionare permanentă asupra celui captiv într-un spațiu sfâșiat de conflicte, cu pagini care rămân în mintea cititorului mult după închiderea cărții. De la iubirea candidă, superb prinsă în capitolele despre adolescență, se ajunge la dragostea contorsionată din studenție, când bandele de interlopi fac legea, sau la cea sfâșietoare din căminul studențesc devenit peste noapte teatru de război, unde se moare nu doar de foame, ci și în urma violurilor și a bestialității greu de închipuit. Eroul, când Mircea, când Dumitru, alunecă prin măruntaiele unei realități pe care n-o poate ocoli, precum soldatul de hârtie dintr-un cântec de Bulat Okudjava, încercând să rămână la suprafață, luptându-se să nu «ardă» cu totul. Iar cititorul, dornic să afle deznodământul, nu lasă cartea din mână.”
(Ioana Nicolaie)