Pădurea Vrăjitoarei Mici este aproape de oraș. Tati și fetița lui, Pisicone, se plimbă zilnic în pădure. Cât timp Tati citește din cărticica lui de oameni mari, fetița stă de vorbă cu plantele și animalele.
Pisicone se prezintă drept o „fetiță-licornă” cu o putere specială: poate vorbi cu toți cei care trăiesc în pădure. De-a lungul mai multor zile de vară, Pisicone întâlnește o serie de ființe fantastice și vorbitoare: Ilecșii, Frații Scoruși, Stejarul Mămică, Alunii Veseli sau Troscoții Japonezi. Fiecare are personalitatea sa distinctă și griji legate de lume și de oameni. Vrăjitoarea Mică, o prezență misterioasă și nevăzută, pare să vegheze întregul loc – o figură simbolică a naturii, temută, dar respectată.
Drmurile zilnice în pădure ale lui Pisicone se transformă într-o aventură a cunoașterii și înțelegerii. De ce oamenii taie copacii? Ce sunt banii? Ce e puterea? Prin observațiile și conversațiile cu arborii și plantele, fetița începe să pună cap la cap poveștile emoționale, ecologice și istorice ale pădurii.
Aflată undeva între basmele Fraților Grimm și Dumbrava minunată, povestea din romanul Pădurea Vrăjitoarei Mici este inspirată din întâmplări adevărate. Copiii sunt provocați să mediteze asupra unor subiecte actuale, precum experiența de migrant (român în altă țară) sau felul în care îngrijim natura. Experiența de arborist a autorului adaugă un nou strat de interes poveștii, învățându-i pe copii informații inedite despre arborii și plantele din pădure.
Ilustrațiile cărții sunt spectaculoase prin simplitatea cromatică (doar roșu și negru) și minuțiozitatea desenului. Viziunea artistică a Ioanei Pârvan a dat naștere unei lumi cu adevărat fermecate, așa cum o vede Pisicone, fetița din carte. Și așa cum o văd toți copiii aflați la primele întâlniri cu lumea.