O simplă analiză a unei cărţi de identitate relevă o controversă terminologică majoră pentru limba română.
Denumirile câmpurilor aferente însuşirilor unei persoane sunt redactate în trei limbi, după cum urmează: română, franceză şi engleză. Cetăţenia este tradusă prin Nationalité şi Nationality.
În limbile engleză şi franceză există termenii citizenship/citoyenneté, după cum şi în limba română există naţionalitate. Un buletin de identitate emis în Republica Moldova desemnează bilingv, româno‑rus, pentru aceeaşi categorie, cetăţenia/grajdanstvo.
După cum putem observa din constituţia autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, în limba rusă există şi termenul naţionalnîi, în baza căruia nimeni nu trebuie discriminat (art. 17).
Preambulul aceleiaşi constituţii este construit în baza voinţei unui pretins narod, aşa cum Constituţia Republicii Moldova, statul de jure în regiunea transnistreană, are în vedere aspiraţiile unui popor moldovenesc.
În contextul de faţă, termenul slav, narod, şi cel românesc, popor, reproduc conceptul de peuple, regăsit în Constituţia Franţei.
Constituţia autoproclamatei republici transnistrene extinde controversa terminologică, întrucât poporul acesteia este prezentat ca multinaţional: mnogonaţionalnîi narod.
Atât conceptul de narod, cât şi cel de naţiia, parte din acelaşi câmp semantic slav, sunt folosite estompat şi se traduc în limba engleză prin nation.
Și totuşi, în tot acest parcurs difuz, ce este naţiunea?