De ce au toți răufăcătorii chip de înger și ochi calzi?
De ce par atât de fragili când spun „Mamă, tu mă crezi, nu?”
De ce ne e mai ușor să iubim un monstru frumos decât un adevăr urât?
De ce ne atrage pericolul atunci când e ambalat în frumusețe?
Liam este băiatul perfect al mamei. Frumușelul liceului, campion la dezbateri. Zâmbetul lui topește profesoarele. Nu ridică vocea, nu pare periculos.
Și tocmai asta e problema. Psihologii spun că empatia se simte, dar ce faci când cineva a învățat să o mimeze perfect încă de la vârste fragede?
Erika a fost acolo pentru el la fiecare serbare, la fiecare febră, la fiecare dezamăgire. A făcut ce fac toate mamele bune: l-a protejat cum a știut ea mai bine
Apoi sună soneria.
Și într-o singură propoziție, tot ce credea că știe despre copilul său începe să se clatine: „Doamnă Cass, speram ca fiul dumneavoastră să poată răspunde la câteva întrebări despre fata care a dispărut aseară…”
Erika a simțit dintotdeauna că aparent perfectul ei copil are o latură întunecată. Dar chiar să fie el un monstru?