Încă din primele zile ale apariţiei copilului pe lume întrebarea „Îmi seamănă, nu-i aşa?“ preocupă mama şi tatăl copilului. Părintele doreşte sincer ca o parte din personalitatea sa, din ceea ce are mai bun, să fie cuprins în purtătorul bucuriilor, viselor neîmplinite şi speranţelor viitoare.
Timpul trece. Încercările de a-i asemui cu cineva se micşorează pe măsură ce copilului i se conturează personalitatea, pentru că, oricât ar părea unora de curios, copilul are mica lui personalitate încă din primele săptămâni de viaţă.
— Are ochi albaştri ca bunica.
— Are o aluniţă deasupra buzei ca mama. — Doarme agitat ca taică-său.
— E liniştit şi domol. Leit bunicu-său.
Constatări obişnuite, nelipsite din discuţiile familiale, care ilustrea- ză controversata problemă a eredităţii, măsura în care un copil moşteneşte de la predecesorii săi anumite însuşiri.
Nimeni nu a contestat vreodată asemănările dintre părinţi şi copii, importanţa caracterelor ereditare sau prezenţa inoportună a unor deficienţe native indiferent dacă sunt moştenite sau nu. Ştiinţa modernă ne pune, însă, la îndemână cele mai eficiente îndreptări.
Depinde numai de noi să le folosim aşa cum se cuvine, iar lucra- rea de faţă vă vine în ajutor în sculptarea la copilul Dvs. a unei personalităţi frumoase şi armonioase.